Statistică și recomandări

23.02.24 | admin | 0 comentarii
Statistică și recomandări

O statistică a încasărilor de cheltuieli comune, pentru anul 2023 (766,469 lei), relevă că, în continuare, cea mai mare parte a proprietarilor preferă plata în numerar. 60% din încasări au fost achitate în numerar la casierie (456.706 lei) și doar 40% prin metode electronice, prin card la casierie 13,5% (103,055 lei) sau prin transfer bancar in contul Asociației 26,5% (206,708 lei).

De preferat ar fi situația inversă; cel puțin 60% din încasări să fie prin metode care nu implică numerarul, pentru că sunt mai sigure, nu crează probleme pentru administrator iar pentru dvs. elimină disconfortul deplasării la casierie la anumite ore și zile.

Dacă aveți un cont bancar deschis la orice bancă comercială românească (inclusiv Revolut!) și un telefon mobil, atunci aveți posibilitatea să instalați aplicația bancară (dacă nu cumva ați făcut-o deja!) și să efectuați plăți în perfectă siguranță. Lucrurile sunt simple, nu necesită cunoștințe de IT. Aplicațiile bancare sunt realizate astfel încât orice utilizator să se poată descurca, totul este intuitiv.

Pentru plata către Asociație, dat fiind că este o plată recurentă vă puteți salva un beneficiar în aplicație :

  • beneficiar : Asociația de Proprietari 136 Tg.Mureș
  • Cont : RO95 BRDE 270S V000 6542 2700
  • Suma :
  • Detalii : numărul avizului de plată.

Avizul dvs. de plată lunar are un număr unic, format din 9 cifre, reprezentând luna-anul-blocul-apartamentul. De exemplu, avizul 0124000205 a fost emis pentru luna ianuarie anul 2024, Aleea Vrancea bloc 2, ap. 5. Nu este nevoie să specificați alte informații în câmpul de detalii, numărul avizului este suficient. Poate fi un aviz dintr-o lună anterioară, nu are mare importanță, adresa va fi întotdeauna aceeași. În cazul în care achitați mai multe locuri de consum, simpla înșiruire a numerelor de aviz, cu un spațiu între ele, este suficientă, de exemplu : 012400609 012412510.

De prisos să mai menționez, pentru că mulți proprietari stiu deja, dar totuși o fac : atunci cînd achitați prin ordine de plată și v-ați înregistrat la Asociație o adresă email de corespondență, automat primiți un mail de confirmare a plății în ziua prelucrării extrasului bancar și pe site veți găsi imediat datele dvs. actualizate.

Sper că v-am convins, sau cel puțin v-am pus pe gânduri și ne veți ajuta să lucrăm mai bine, mai repede și mai în siguranță.