Marțea pe la prânz, ca hoții
27.09.23 | Vlad Petreanu | 0 comentarii

Cum, Doamne iartă-mă, am început acum 3 luni discuția despre reducerea deficitului cu propuneri de tăiere a pensiilor speciale și am ajuns acum nu doar cu pensiile speciale intacte, dar și îngroziți de posibilitatea tâlhăririi pensiilor private?
Să vorbim un pic despre tentativa de furt a banilor pe care cetățenii îi dau la Pilonul II de pensii. Ieri dimineață, în proiectul cu măsurile fiscale pe care Guvernul urma să-și asume răspunderea a apărut de nicăieri o prevedere care n-a fost nici prezentată anterior, nici dezbătută nicăieri: potrivit acestui amendament, 8 milioane de cetățeni români ar fi urmat să depună în scris cereri pentru a rămâne contributori la pilonul 2 de pensii. În lipsa acestei solicitări, banii ar fi urmat să fie virați la fondul public de pensii.
Adică o naționalizare mascată și un furt pe față, pentru că e greu de crezut că milioane de oameni ar urma să se repeadă acum să depună asemenea cereri în scris, într-un termen limitat – proiectul prevedea data limită de 31 martie 2024.

Caseria Asociaţiei acceptă la plată şi cardurile bancare; VISA, MasterCard, Maestro. Program: Marți și Joi 17:00-19:00.