Lecție de eficiență japoneză
15.11.16 | The Guardian UK | 0 comentarii

O gaura de 30 de metri în diametru a fost reparată în 48 de ore, chiar dacă controalele de securitate și sănătate au mai întârziat un pic redeschiderea
O secțiune de drum din centrul orașului japonez Fukuoka s-a redeschis doar la câteva zile după ce o gaură imensă s-a deschis pe traseul unei stații de cale ferată aglomerate și a amenințat să răstoarne clădirile din apropiere.
Într-o demonstrație tipic japoneză, de muncă în echipă și eficiență, muncitorii au trudit sub presiunea continuă a timpului și au reparat practic întreaga secțiune de drum surpată în doar două zile, potrivit presei locale.
Drumul a fost redeschis pentru trafic și pietoni marțea devreme, la primele ore, după ce oficialii locali au declarat reparațiile ca respectând întocmai prevederile de siguranță.
Goana de a redeschide intersecția distrusă a inclus reparații la o conductă de canalizare și altele de înlocuire a semafoarelor și a stâlpilor de susținere, care au fost inghitite când gaura s-a deschis, la scurt timp după ora 5 dimineața, ora locală, în 8 noiembrie.
Incidentul a provocat tăierea cablurilor electrice și a celor telefonice și probleme mari în aprovizionarea cu gaze și apă, dar nu au existat raportate victime umane.
Mass-media locală a declarat că gaura de 30 pe 27 metrii, cu o adâncime de 15 de metri, a fost cauzată de lucrările de construcție pe o extensie a unei linii de metrou.
Caseria Asociaţiei acceptă la plată şi cardurile bancare; VISA, MasterCard, Maestro. Program: Marți și Joi 17:00-19:00.