De ce ne indignăm?

15.09.26 | Mihai Maci

Cum s-au publicat rezultatele testelor PISA de anul acesta, cum ne-a lovit perplexitatea: chiar așa să fie?! Jumătate – și, onest vorbind, o jumătate bună – din elevii noștri, la cumpăna dintre gimnaziu și liceu, nu citesc deloc cărți, iar dacă cineva-i pune s-o facă nu-nțeleg ce-au citit, nu sunt capabili de socoteli elementare și nu pricep mai nimic din lumea care-i înconjoară. Acum, prima constatare e aceea că se poate trăi și așa și, pe deasupra , nu neapărat rău. Ajunge să deschizi televizorul și, aproape indiferent de program, oameni pe lângă care acești elevi sunt niște mici genii se lăbărțează pe ecran: politicieni, „înalți” funcționari, ofițeri, „jurnaliști”, „vedete” de tot soiul, oameni de afaceri etc. pentru care limbajul articulat e un orizont prea-ndepărtat. Sincer vorbind, din zece arătări de acest fel, câte-au deschis o carte în ultimul an?! Gloata aceasta, care-a acaparat pârghiile statului, pretinde că se numește „elită”. Acum, dacă așa e „elita”, cum vrem să ne fie elevii?! De ce să învețe, dacă reușita – în lumea noastră – nu are nimic de-a face cu învățarea, cu educația și cu civilizația?!

Și, apoi, care e drama? În fond căderea e vizibilă în toate țările europene, nu doar la noi. E drept, nu suntem premianți (așa cum ne-ar plăcea să fim), dar – cum se spune – „suntem în trend”. Și e de așteptat o anumită agitație europeană pe subiect, care se va lăsa cu ceva sume din bugetul Uniunii, din care o părticică va ajunge și la noi, pentru „evaluări” de criză, „strategii naționale” și „cursuri de formare”. Ca-ntotdeauna: 5% din personalul didactic (și, ca din întâmplare, cei „cu funcții de conducere”) vor câștiga fabulos din asemenea scheme de tocat bani. Fie-mi îngăduită o conjectură: cei 5% vor câștiga fabulos și când în țara asta nu va mai fi niciun elev; căci „evaluările”, „strategiile” și „formările” n-au nevoie nici de elevi, nici de profesori, ci doar de „comisii” care să cheltuiască alți bani pe „procesare”, „avizare” și pe „metodologia de implementare”. Asta e ideea: nimeni din administrația educațională nu e interesat de nimic, decât de bănuții care-i cad din asemenea „instrumente”; în rest, fiecare e cu copiii lui.

Continuă lectura pe Contributors.ro