Opinii

29.10.25 | Ionuţ Tudorică

Interesantă opinie a d-lui Ionuţ Tudorică exprimată într-un articol din profit.ro: Dacă te uiți fix în punga bugetului - banii din TVA merg în salariile statului, CAS la pensii, impozitul pe salariu la bunuri și servicii. Știi ce probleme are Guvernul la plată după taxa pe care o mărește.

Banii au aceeași culoare și nu poți să spui că o sumă dintr-o taxă a mers în cutare cheltuială, a spus mereu Ministerul Finanțelor întrebat ce face cu taxele, mai ales atunci când crește vreuna. Însă, analizarea structurii bugetului, în care te uiți câți și din ce sursă vin banii și spre ce sursă de cheltuială merg, arată clar că banii din taxe majore au destinații majore precise. Nu numai la "nivel mare" se întâmpă așa, ci în cam tot ce e taxă în bugetul României. Din compararea proporțiilor în bugetul total a veniturilor din diferite impozitelor, cu tipurile de cheltuieli, rezultă că TVA se duce pe salariile de la stat. Contribuția CAS merge la asigurări sociale. Impozitul pe venit merge la achizițiile de bunuri ale statului. Pe această relație, lesne poate oricine specula că, atunci când statul român crește o taxă, putem ști unde are probleme de plată.

O sumară analiză arată că aproape toate categoriile majore de venit au un echivalent direct pe partea de cheltuieli, iar corespondențele procentuale arată un stat care redistribuie cu direcție precisă ceea ce colectează. Asistența socială reprezintă 33% din totalul cheltuielilor statului, iar contribuțiile de asigurări sociale, colectate de la angajați și angajatori, aduc 33,1% din veniturile bugetului. Dar procentele de sume din buget apropiate ca valoare nu se opresc aici.

Taxa pe valoarea adăugată, principala sursă de venit a statului după contribuțiile sociale, aduce 20,3% din totalul veniturilor. În oglindă, cheltuielile de personal, care includ salariile din sectorul public, ajung la 22,2% din totalul cheltuielilor bugetare. Practic, aproape fiecare leu colectat din TVA merge, în termeni de proporție, către plata salariilor bugetarilor. Și așa mai departe..

Dacă ar fi să reprezentăm grafic bugetul pe componentele lui de venituri și cheltuieli "în oglindă", am obține ceva cam ca în imaginea de mai jos.

Buget de stat

Citește mai mult la profit.ro.

Îmi pun întrebarea dacă ne-am putea permite unele predincții ?
Dacă actualele măsuri de reformă a pensiilor magistraților nu vor putea fi adoptate, presiunea asupra bugetului de pensii nu va scădea, din contră, va crește odată cu apropierea pensionării generației "Decreței". Aceștia nu doar că nu vor mai fi contributori la fondul de pensii, dar vor crea o puternică presiune pe partea de plăți. Vorbim de cca. două milioane de viitori pensionari. Contrabalansarea ar putea venii doar din crearea a milioane de noi locuri de muncă. Unde ? În ce domenii ? Cu cine ?
Mai probabil ar putea fi "înghețarea" pensiilor și măcinarea lor lentă prin inflație...

Ce se va întâmpla dacă reforma aparatului bugetar, depre care se discută atăt de mult în ultima vreme va eșua ? Aș vedea la orizont o nouă mărire a TVA-ului cu vreo două procente, la 23%, din 2026, așa cum arată unele surse din guvern...