ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
03.05.19 | Alina Nelega
Alina Nelega, personalitate marcantă a vieții teatrale și culturale mureșene și naționale, își va lansa la Tg.Mureș cel de-al doilea roman; "ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat", recent apărut în colecția "Ego.Proză" a editurii Polirom. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 martie, orele 17:00, în Cetatea Tg.Mureș, Bastionil Măcelarilor.
"Romanul Alinei Nelega acoperă un deceniu al României ceauşiste (1979 – 1989), urmărind destinele a două tinere, Cristina şi Nana. Este un roman puternic, cu personaje memorabile, scris cu forţă şi expresivitate, fără nicio urmă de mistificare."
"...ceea ce m-a marcat în acest roman este atmosfera întunecată şi mizeră în care personajele supravieţuiesc. Este romanul unei generaţii care a fost desfigurată cu ferocitate, în anii ‘80, şi căreia i s-a amputat orice urmă de spirit critic, speranţă şi luciditate. Cum să trăieşti mai departe, aşa, spălat pe creier, în lumea de după 1990? Da, recunosc, mi-am trăit tinereţea într-un coşmar fără să-mi dau seama că am trăit într-un coşmar. Această carte m-a cutremurat: am recunoscut coşmarul, am fost şi eu un suflet acolo, care n-a contat, care a colcăit în acea lume!" (Petre Barbu)
