Kellemes Húsvéti Ünnepeket!

19.04.19 | admin

Sărbători fericite, alături de cei dragi!

Comunitățile catolice și reformate se pregătesc pentru Înviere, după o Săptămână Mare destul de strictă din punct de vedere al rigorilor de comportament și alimentație.

Greco-catolicii nu sărbătoresc Paștele acum, ci abia săptămâna viitoare, adică alături de ortodocși, grație unei recomandări a Vaticanului conform căreia acolo unde sunt minoritari, supușii Sfântului Scaun pot să stabilească data sărbătorii alături de majoritari. Romano-catolicii nu au acceptat, astfel încât serbează Paștele alături de restul lumii catolice.

În Săptămâna Mare, participarea la viața bisericii este obligatorie pentru toată comunitatea catolică. Se cântă imnuri, se pun întrebări şi se citesc pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practică „procesiunea”, înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi.

La catolici, trei zile sfinte precedă sărbătoarea Paştelui: Joia Sfântă – Cina Domnului, Vinerea Sfântă – Patima și moartea Domnului și Sâmbăta Sfântă – ziua tăcerii şi a aşteptării. Acestea sunt cunoscute drept „Triduumul Pascal” și reprezintă preambulul Învierii.

Ca și în cazul ortodocșilor, Vinerea Neagră reprezintă pentru catolici ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. Seara, în biserici se oficiază Denia Prohodului, adică slujba de înmormântare. Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. Sfântul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Iisus, este pus pe Sfânta Masă. În ziua Vinerii Mari, catolicii consideră că este bine țină post negru.